Contraindicaţii ale unor plante şi tratamente naturale



Ca fiecare medicament, şi plantele medicinale au contraindicaţii şi efecte secundare atunci când nu se respectă doza (se supradozează) . Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele acţioneaza mai fin, provoacă mai puţine reacţii adverse şi complicaţii. Din această cauză unii oameni consideră că folosirea plantelor este complet inofensivă, indiferent de modul lor de administrare.
Nu aşa stau lucrurile în realitate. Ca şi în cazul tratamentelor cu pastile, şi administrarea plantelor necesită respectarea strictă a dozelor şi termenilor. Depăşirea lor provoacă deseori diferite dereglări în funcţionarea echilibrată a organismului, şi anume :


Aloea provoacă în unele cazuri inflamaţia intestinului gros, afluxul de sânge la organele bazinului mic, inhibă peristaltismul intestinal. Cei cu afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi vezicii biliare vor folosi cu prudenţă această plantă.

Băile de nămol (peloidoterapia, fangoterapia) îmbunătaţesc metabolismul organismului în general, stimulând funcţionarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) în cazuri de: afecţiuni oncologice, mioame, tuberculoză activă, tiroidoză, imediat după un infarct miocardic, în timpul sarcinii, în procesele inflamatorii acute.

Castanul, supradozat folosit sub formă de flori în ceai, în doze mari provoacă crampe ale degetelor de la mâini.

Cimbrisorul în cantităţi foarte mari duce la hiperfuncţia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor însărcinate şi în cazuri de ulcer stomacal şi duodenal, pielonefrită, hepatită, aterioscleroză coronariană şi cerebrală, fibrilaţie auriculară (atrială).

Cătina albă este contraindicată pentru bolnavii cu colecistită acută, pancreatită, diaree cronică. La bărbaţi, cătina albă poate provoaca prostatita adenomatoasă, iar la femei mastopatie datorită conţinutului de fitohormoni. În caz de astm bronşic şi în alte cazuri rare, beta-carotenul, care se află în cantităţi mari în cătina albă, poate provoca alergie.

Coada şoricelului poate provoca, în caz de supradozare, ameţeală, diaree, erupţii, tromboflebită.

Echinacea nu se recomandă în cazuri de îmbolnăviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multiplă, colagenoza şi în caz de sensibilitate ridicată faţă de plante compozite.

Florile de tei supradozate, folosite în ceai dau complicaţii la inimă dacă se bea mai mult de o lună, de doua ori pe an. Pauza între două cure trebuie să fie nu mai mică de 6 luni.

Hameiul, folosit în cantităţi mari, duce la dureri de cap, dureri de burtă, greaţă, vomă, dezvoltarea tumorilor, scăderea potenţei, iritarea mucoasei tractului digestiv.

Inul, sub formă de seminţe, provoacă diaree. Folosirea îndelungată (mai mult de trei săptămani) acţioneaza negativ în cazuri de colecistită şi hepatită.

Ginsengul nu se recomandă bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infecţii, hiperexcitabilitate . Uneori apare insomnia, dureri de cap, de inimă, dezvoltare sexuala prematură (mai ales la fete). Supradozarea duce la scăderea potenţei.

Măceşul, atât de cunoscut, provoacă distrugerea smalţului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, dacă e folosit excesiv.

Mătasea de porumb în cantităţi mari inhibă centrul nervos care coordonează activitatea inimii, dar în doze mici îl stimulează. Supradozata provoacă de asemenea şi tromboflebita.

Păducelul, în doze mari provoacă scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale şi vomă daca este băut pe stomacul gol. După folosirea ceaiului sau tincturilor cu păducel se interzice a se bea apă rece deoarece apar colici intestinale.

Pătrunjelul agravează durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează. Consumarea lui duce la eliminări în exces de potasiu, care trebuie recuperat consumând alimente bogate în acest element.

Pelinul, în cantităţi foarte mari provoacă spasme, halucinaţii, tulburări psihice.

Pojarniţa (sunătoarea) ridică tensiunea arterială, provoacă stenozarea (îngustarea) vaselor sanguine, fotodermita, scăderea potenţei dacă o folosiţi un timp îndelungat. Folosind pojarniţa nu aveţi voie să folosiţi inhalatori pentru astm bronşic, medicamente pentru răceală şi febră de fân. Cu pojarniţa nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castraveţii în oţet, iaurtul.

Menta nu se recomandă pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scazută a sucului gastric, hernie. Folosirea îndelungată a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, şi ca rezultat la incontinenta urinară. Uneori duce şi la scăderea potenţei. Menta proaspată are toxicitate redusă şi este indicat a fi folosită în ceaiuri.

Rostopasca este o plantă minune care a salvat mulţi oameni bolnavi. Dar folosirea îndelungata a plantei provoacă greaţă, vomă, inhibarea centrului respirator, paralizie spinală, crampe musculare.
Salvia nu se administrează mai mult de 2 luni la rând deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor însărcinate şi bolnavilor de nefrită le este contraindicată folosirea internă.

Socul, boabele de soc, folosite în doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociată cu stări de vomă, arsuri la stomac, iritarea gâtului, dificultăţi în respiraţie, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronică şi acută, producând iritaţii ale colonului.

Ştevia este contraindicată bolnavilor de tuberculoză. Uneori provoacă uremie.

Urzica, în cantităţi mari, duce la mărirea coagulabilităţii sângelui. Nu se recomandă pentru bolnavii cu hipertensiune arterială, aterioscleroză, polipi, adenom testicular. Se interzice în caz de hemoragie uterină provocată de fibroame şi mioame. La vârstnici poate agrava tromboflebita.

Valeriana (odoleanul) folosită timp îndelungat, duce la inhibarea funcţiilor organelor interne, provoacă dureri de cap, greaţă, schimbări în funcţionarea inimii, scăderea capacităţii de muncă.

oţetul balsamic


A dat firul ierbii, şi odată cu el au apărut nenumărate legume care se utilizează la salate. Astăzi vom vorbi despre oţetul balsamic.
Oţetul balsamic, des utilizat în bucătăria mediteraneană, este apreciat atât pentru calităţile sale deosebite privind savoarea pe care o dă produselor culinare cât şi pentru caslităţile terapeutice în diverse afecţiuni. Se utilizează la reţetetele rafinate, dar şi la reţete simple, populare. Putem spune că oţetul balsamic înnobilează preparatele culinare
Trebuie să ştim că din momentul preparării, oţetul trebuie consumat în maxim 3 luni. Toate ustensilele folosite la prepararea oţetului trebuie să fie foarte curate şi uscate. Este necesar să avem o oală, un castron, un tifon, o strecurătoare şi o pâlnie. Pentru sticle sunt necesare etichete pe care să specificăm cu ce plantă este aromatizat oţetul.
Am ales 5 fire de rozmarin de lungimea unu deget mijlociu, pe care le-am spălat cu multă conştiinţiozitate. Un fir l-am pus deoparte pentru estetica prezentării. Acesta se va pune în sticlă, înainte de a turna oţetul.
Am pus la clocotit în oală, 500 ml oţet din vin (aici mare atenţie ce oţet cumpăraţi!). Cât a stat oţetul pe foc, eu am tăiat mărunt frunzuliţele de rozmarin şi le-am pus într-un castron de sticlă. După ce oţetul a dat în clocot, l-am turnat peste rozmarinul tăiat Am acoperit castronul şi am lăsat la macerat roymarinul timp de 3 zile. După cele 3 zile, am pus crenguţa de rozmarin în sticlă şi am turnat oţetul balsamic strecurându-l prin tifon.