18 decembrie, 2010

despre uleiul de masline

Medicul Ioan Nedelcu, specialist în boli dermatologice la Spitalul Elias din Bucureşti vă învaţă ce întrebuinţări puteţi da uleiului de măsline extravirgin. Astfel, specialistul vă pune la dispoziţie 20 reţete ce vă pot ajuta în ameliorarea unor afecţiuni, precum şi remedii utile în cosmetică.

1. Paradontoză
Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este mult diminuat pericolul parodontozei. Folosiţi ulei de măsline de trei ori pe zi.

2. Ulcer duodenal
Se bate un albuş de ou prospăt cu o linguriţă de zahăr pudră şi o lingură de ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol timp de 10 zile.

3. Gastrită
O linguriţă de ulei de măsline extravirgin, luată înainte de fiecare masă protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.

4. Constipaţie
Dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu zeamă de lămâie sau cafea se previne constipaţia.

5. Balonări şi arsuri la stomac
Folosiţi 250ml ulei de măsline presat la rece, 1 kg miere de albine şi 4 lămâi trecute prin maşina de tocat carne. Se amestecă totul şi se ţine în borcane la frigider. Se iau 3 linguri pe zi, cu 30 minute înaintea meselor.
Cura cu salată de pătrunjel este de asemenea eficientă. Se mănâncă zilnic, timp de două săptămâni o legătură de pătrunjel tăiat mărunt, la care se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină lămâie. Este şi un detoxifiant excelent al organismului.

6. Eliminarea pietrelor de la vezica biliară
Reţeta 1: Folosiţi 200 grame ulei de măsline, un gălbenuş de ou, zeama de la o lămâie, 40 ml. coniac natural de bună calitate, 1 linguriţă de zahăr, miere naturală. Se amestecă şi se bea cu înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreaptă, cu picioarele la piept. Urmăriţi-vă scaunul şi veţi observa că aţi eliminat pietricele.
Reţeta 2: Folosiţi 250 ml ulei de măsline. Cantitatea se bate puternic cu zeama de la trei lămâi până ce uleiul devine lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând.
7. Eliminarea pietrelor de la bilă
Se râşnesc seminţe uscate de pepene roşu. Timp de 10 zile, dimineaţa pe nemâncate se ia o linguriţă din pulberea obţinută împreună cu o lingură de ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună.

8. Probleme hepatice sau biliare
Se pot lua 1-2 linguri de ulei dimineaţa, înainte de masă sau 1-2 linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după înghiţirea uleiului să se stea culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Dacă medicul constată că pietrele sunt destul de mici pentru a putea fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceaşcă de ulei de măsline cu o jumătate de ceaşcă cu suc de lămâie sau grapefruit şi se bea seara înainte de culcare. Dimineaţa se bea ceva fierbinte şi apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate. Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în două ore, iar în cea de a doua seară se bea amestecul de ulei şi suc de lămâie. Astfel se va curăţa vezica, se vor dizolva sau elimina pietrele mici.

9. Artroza
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav. Masajul cu ulei de măsline şi suc de lămâie este şi el eficient. Încălziţi pe foc un amestec de ulei de măsline şi suc de lămâie, apoi masaţi-vă cu el articulaţiile dureroase. Aplicaţi un bandaj şi lăsaţi-l şi peste noapte.

10. Reumatismul
Se fierb 10 minute: o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri ulei de măsline, 150 ml apă şi 40 grame untură nesărată. Se bea foarte caldă mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşon (o linguriţă la cană, fiert 3 minute). Tratamentul se face o dată pe an, timp de 7 zile. Se pun opt linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori/zi.

11. Ciocuri pe coloană
Alifia de sânziene: 20 grame de plantă uscată, bine mărunţită se pun la macerat timp de 12 ore în 30 mililitri spirt sanitar, într-un borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţine în "bain marie" timp de 3 ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează.
După filtrare, se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 60 grame ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte. După răcire, se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.

12. Arsuri
Uleiul de măsline s-a dovedit eficient pentru calmarea arsurilor. Se combină cu albuş de ou şi se aplică pe locul afectat.

13. Ten deshidratat
În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline se foloseşte sub formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau tâmple.
14. Creme antirid
Pentru tenul ridat şi uscat este recomandată o mască dintr-un ou crud bătut bine, o lingură cu: lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică se faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămână. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca din ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică în acelaşi mod.

15. Tonifierea tenului
Se amestecă o lingură cu ulei de măsline şi suc de castravete. Se adaugă argilă până se obţine o pastă care se aplică pe faţă în strat subţire timp de 20-30 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Dacă tenul este foarte uscat, doza de ulei poate fi mărită. Pentru hidratare, uleiul de măsline se poate combina cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru ca măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.

16. Pete maronii
Amestecaţi bine o lingură de mălai cu un sfert de linguriţă de pudră din coajă de portocală (se poate realiza din cojile uscate de la o portocală, măcinate fin într-o râşniţă de cafea), o lingură de lapte bătut şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe faţă şi pe decolteu, lăsând-o să acţioneze până când începe să se usuce. Masaţi uşor pielea cu degetele, până când devine strălucitoare. Clătiţi faţa mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă cât mai rece. Veţi îndepărta astfel petele maronii, iar pielea va deveni netedă şi catifelată.

17. Mască pentru ten gras
Amestecaţi bine o linguriţă de mălai cu câteva picături de zeamă de lămâie verde, jumătate de linguriţă de lapte şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe piele, lăsând-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi din abundenţă cu apă călduţă.

18. Contra acneei
Comprese cu ulei de măsline. Încercaţi amestecul următor: ulei de măsline virgin, plus 100 picături de ulei aromat de lavandă (ulei esenţial, nu industrial). Se amestecă bine şi se aplică pe coşuri sub formă de comprese sau se fricţionează uşor. Primele efecte apar după câteva zile.

19. Mâini şi unghii
Pentru a vă întări unghiile înmuiaţi-le timp de 10 minute în ulei de măsline călduţ, o dată pe săptămână. Ele vor deveni mai puţin casante. Această practică are meritul de a reduce cuticulele.
Dacă aveţi mâinile uscate, roşii sau crăpate, încălziţi puţin ulei de măsline (atenţie, uleiul de măsline nu trebuie să fiarbă!). Înmuiaţi-vă mâinile timp de 15 până la 20 minute, o dată la două zile şi pielea se va calma. Pentru a avea mâini cu pielea fină, masaţi-le cu ulei de măsline amestecat cu o linguriţă de zahăr.

20. Îngrijirea părului
Uleiul de măsline conferă strălucire părului uscat şi deteriorat. Pentru păr este indicată o mască hidratantă pregătită dintr-un gălbenuş de ou şi o lingură cu ulei de măsline. Părul se masează cu acest amestec cu 20 de minute înainte de baie. Uleiul de măsline trebuie folosit însă în cantitţi mai mici, pentru că în exces poate provoca o uşoară îngrăşare a părului. Contra căderii părului se fac frecţii ale pielii capului cu ulei seara, timp de 10 zile.

inainte de craciun!

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înălţat în cerul gurii.
O cochetă care-şi scaldă trupu în sos şi în smântână
şi se înfăşoară în varză ca în valuri de cadână.
O abilă diplomată ce a încheiat o strânsă ligă
cu o bărdacă de vin roşu şi un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te îmbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatara principală ţine în spaţiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică înnăscută, cum s-o prinzi in prozodie
că de când e lumea, porcul nu a citit o poezie.
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată în câteva cuvinte, cum s-ar defini ... sarmaua !!!

IONEL TEODOREANU

12 noiembrie, 2010

baclava


Pentru ca locuiesc intr-o zona unde baclavaua este des intalnita, pentru ca am prietene tataroaice si turcoaice, am cerut sfaturi, am primit indicaţii si m-am conformat. Deci astazi am gatit baclava.

1 pachet de foi pentru placinta,
500 g nuca macinata,
750 g zahar,
750 ml apa,
zeama de la o lamaie,
coaja de lamaie sau de portocala,
1 plic de zahar vanilat.

Baclavaua am facut-o intr-o tava de 44x35cm. Intr-o cratiţa de 2 litri am pus zaharul si apa pe foc. Am tapetat tava cu hartie pentru prajituri apoi am imparţit foile in trei. Nuca macinata am imparţit-o in doua.
Fiecare foaie de placinta se unge cu unt sau ulei.
Am pus prima parte din foi in tava, apoi am presarat nuca uniform. Am pus a doua parte din foi repetand si deasupra am adaugat restul de nuca. Intre timp am mai amestecat siropul din cratiţa si am adaugat in el coaja de lamaie sau portocala.
Peste al doilea strat de nuca am asezat celelalte foi, toate unse cu unt sau ulei dupa cu am spus si la inceput. Baclavaua se va taia inainte de a o introduce in cuptor. Am introdus tava in cuptorul incins si pentru 10 minute am ţinut focul la 210 grade. Apoi l-am redus la 180-190 grade pentru inca 20-25 de minute. Cat a stat baclavaua la cuptor, am adaugat zaharul vanilat in sirop, l-am legat si dupa ce am stins focul am adaugat zeama de lamaie. Cu 5 minute inainte de a scoate baclavaua din cuptor, cand marginile ei sunt aurite, adaugam siropul. Dupa ce am stins focul am mai lasat-o in cuptor 15-20 de minute. Este o prajitura foaaaaaaarte buna si foaaaaaaaaarte dulce.
Etichete: baclava, dulciuri, gastronomie,

11 iulie, 2010

OTETUL

Daca intri intr-un magazin, vei vedea culoare intregi pline cu cele mai recente produse ce promit sa iti economiseasca timpul si energia, in timp ce iti fac casa stralucitor de curata.
Din pacate, multe dintre aceste produse contin chimicale toxice care iti pot afecta sanatatea si mediul.
Pana la Al Doilea Razboi Mondial, ne descurcam perfect la curatat cu ingrediente normale de bucatarie, cum ar fi lamaile, sarea, otetul si bicarbonatul de sodiu.
Publicitatea ne-a facut sa credem ca avem nevoie de o multitudine de produse – cate unul pentru fiecare camera. Unul pentru chiuveta, unul pentru cada, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar…si lista nu se mai termina.

Astazi vreau sa vorbesc despre otetul alb, care este un produs uimitor.
Geamurile si oglinzile tale vor straluci cu un minim efort, lasand totul fara urma de mizerie.
Ceainice, robinete, capete de dus si vase de toaleta nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar.
Mirosurile vor disparea in mod natural.
Mucegaiul va fi pastrat la distanta daca iti faci obiceiul de a stropi faianta si perdeaua de la dus cu otet, dupa baie.
Podelele tari vor ramane fara grasime sau alte urme, si lucioase in acelasi timp.
Si, daca asta nu e destul, poti sa cureti si fundurile de bucatarie cu otet, sa indepartezi furnicile si il poti adauga si la ciclul de stoarcere al masinii de spalat pentru a-ti inmuia hainele.
Tot ce trebuie sa faci este sa umpli pe jumatate o sticla cu pulverizator cu otet alb, sa o umpli pana sus cu apa si gata! Foloseste o bucata de material cu fibre mici si casa ta va straluci cat ai clipi din ochi.
Multi oameni sunt ingrijorati de miros, dar acesta se disipeaza pe masura ce se usuca si nu ramane in aer pentru prea mult timp.
Nu dusul este de vina! Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca "para" dusului nu s-a curatat complet, repeta operatia.
Branza tine mai mult...…daca o invelesti intr-o bucata de panza inmuiata in otet.
Nu mai ramane nimic! Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le speli.
Un covor aproape nou
Ti se pare ca persanul tau s-a decolorat? Amesteca o parte otet cu doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestuia. Daca timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.
Daca ti-ai patat mainile cu cerneala , curata-le bine cu o periuta inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa si sapun.
Vei vedea mai bine de la volan
Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu indepartarea stratului de gheata format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si apa (o parte).
Improspatati-va draperiile.
Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele, apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport. Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul statut de mucegai sau fum de tigara.
Cenusa din soba sau semineu
O pulverizare usoara cu otet impiedica raspandirea cenusei in casa, cand e scoasa din soba sau semineu. Imbibati si ziarul pe care scoateti cenusa cu solutie de otet (o lingura la doua cesti de apa) si operatia de curatire va decurge usor si igienic.
Lumina mai stralucitoare
Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.
Parchet lucios
Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet. O cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima.
Ingrijirea peretilor
Peretii dati cu vinarom se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de 1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.
Sfesnice din sticla sau ceramica
Inmuiati sfesnicele in apa foarte fierbinte amestecata cu detergent. Frecati ramasitele de ceara cu un burete, apoi clatiti-le in apa calda, in care puneti putin otet alb. Ungeti cu ulei partea unde se insereaza lumanarea in sfesnic. Dupa ce arde, va fi mai usor de scos.
Amestec ideal pentru geamuri
O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o carpa moale.

Cum se inlatura mucegaiul.
Prezent mai ales in locurile umede din bucatarie, mucegaiul este o ciuperca moale, spongioasa, respingatoare ca infatisare, de culoare alba, neagra sau verzui-violacee. Ea creste mai ales in locurile neaerisite si intunecoase, unde persista o atmosfera calda si umeda. Se dezvolta mai ales in zonele de evacuare a apei din dusuri si bai, hranindu-se din grasimile pe care le eliminam prin spalare si din particule de murdarie. Cel mai bun antidot: otetul! Frecati zonele metalice in care s-a format mucegai mai intai cu o hartie de smirghel, inmuiata in otet. Utilizati apoi o periuta de dinti inmuiata in otet, pentru zonele la care se ajunge mai gr eu. Clatiti cu apa curata, apoi cu otet, stergeti locul cu o carpa uscata.

Cum se inlatura pelicula de sapun
Diferitele parti ale dusului si robinetele de la chiuveta si bai sunt amenintate permanent de formarea unei depuneri de sapun, care devine rezistenta in timp. Otetul si bicarbonatul de sodiu le elimina. E suficient sa umpleti o cana de bicarbonat in care sa adaugati atata otet cat sa se formeze o pasta si aveti solutia la indemana. Aplicati-o pe zonele acoperite cu pelicula de sapun si lasati sa actioneze 5 minute. Frecati cu un burete, clatiti cu apa cu otet, stergeti cu o carpa uscata.

Cum scapati de mirosul urat din baie
In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.

Pentru intretinerea protezei dentare
Un periaj rapid cu otet alb de mere va face sa straluceasca protezele dentare, suprimandu-le si mirosul neplacut. Daca lasati toata noaptea proteza in apa, adaugati si o jumatate de lingura de otet.

Un amestec simplu de substante non-toxice care elimina murdaria si chiar dezinfecteaza. Puteti gasi ingredientele necesare chiar in dulapul de acasa sau la magazinul din cartier:
- bicarbonat de sodiu;
- otet de alcool (nu de vin);
- apa calda;
- ulei esential de lamaie sau de eucalipt.

Pentru a obtine detergentul universal, veti avea nevoie de un bidon de 2 litri.
1. Puneti 2 linguri mari de bicarbonat de sodiu in bidon.
2. Adaugati 2 litri de apa calda si apoi amestecati
3. Separat, intr-un pahar, amestecati 3 linguri de ulei esential si 3 linguri de otet.
4. Adaugati amestecul in bidon.
5. Agitati bidonul – gata!
6. Inchideti ermetic bidonul pentru o conservare buna.
Inainte de fiecare utilizare agitati bine bidonul. Puteti sa curatati toate suprafetele si puteti chiar sa dezinfectati toaletele.
Cateva retete usor de retinut si preparat:

Solutie de spalat parchetul
1/4 ceasca otet alb
3l apa calda
2-4 picaturi ulei esential de eucalipt (sau dupa preferinte)

Solutie de lustruit mobila
1/2 ceasca otet alb
1 lingurita ulei masline (sau mai putin)
Se amesteca si se lustruieste mobila cu o carpa curata.

Solutie de curatat geamurile
1 ceasca otet alb
1 lingura suc de lamaie
3 cesti apa
2-3 picaturi ulei esential

Solutie de curatat in baie
Puneti pe o laveta umeda putin bicarbonat de sodiu si putin otet. Curatati. Pentru tusa finala, aplicati pe laveta cu care stergeti 2 picaturi de ulei esential. Personal, folosesc uleiul de eucalipt, care se gaseste in farmacii naturiste. Lasa un miros de proaspat, plus ca este un bun adjuvant pentru raceala si nas infundat, uleiul esential de eucalipt fiind un ingredient optim si pentru infuzii. Mai nou, am inceput sa experimentez cu uleiul esential de lavanda, care lasa o aroma relaxanta.

Solutie universala de curatare
1 lingura bicarbonat de sodiu
1 lingura suc de lamaie
1/2 ceasca apa fierbinte
Puneti toate ingredientele intr-o sticla cu spray si agitati bine inainte de folosire.

Solutie de lustruit metalul
Cupru si alama:
2 linguri sare
putin otet alb
Faceti o pasta, la care puteti adauga faina ca sa nu fie prea abraziva.
Inox:
bicarbonat de sodiu
otet alb
Bicarbonatul se aplica cu o carpa umeda, iar otetul se foloseste pentru eliminarea petelor.

Solutie pentru bucatarie
Daca stoarceti lamai pentru limonada, nu aruncati cojile. Cu interiorul lor puteti rapid da luciu chiuvetei. Mai mult, adaugand in interiorul lamaii stoarse putina sare marina sau bicarbonat de sodiu, veti obtine si un efect dezinfectant.

Pentru eliminarea mirosurilor neplacute din frigider
Puneti in frigider un mic recipient deschis continand bicarbonat de sodiu. Probabil e un remediu de cand lumea si chiar functioneaza.

Bateriile de inox se curata cu otet fierbinte in care se dizolva sare grunjoasa. Luciul este perfect, se curata foarte bine, incomparabil cu orice chimicala. La fel se curata si chiuveta de inox din bucatarie.

Spray antibacterian pentru suprafete
Combina aceste 2 ingrediente intr-un tub gen spray:
- 1 lingurita ulei esential de menta sau rozmarin,
- 1 cana otet alb.
Se foloseste pe suprafetele tari, neporoase, din locuinta, pentru a elimina germenii. Nu se foloseste in exces, caci unii germeni sunt benefici pentru sistemul imunitar, oricat de urat ar suna asta…

01 iunie, 2010


Sunt tare suparata ca nu prea le am cu literatura. Adica, mai bine spus cu scrisul. Dar, in bucatarie ma simt bine si in fond important este sa va transmit din ceea ce experimentez, din experienta mea de om comod care gaseste tot felul de modalitati pentru a-si usura viata.
Astazi trebuia sa gatesc ceva repde si bun, deci aveam niste pulpe dezosate, doua spinari de pui, ceva zarzavat si o cutie de cus-cus.

cus-cus cu carne de pui

2 spinari de pui,
4 pulpe de pui, dezosate,
3 morcovi potriviti ca marime,
200 g de telina (radacina)
1 dovlecel,
3 cepe,
1 ardei,
2 castraveti romanesti,
2 foi de varza dulce,
2 cutii de rosii taiate,
sare dupa gust,
ghimbir, sofran, chimen, scortissara, cuisoare macinate (o lingurita cu varf din acest amestec de mirodenii)
Am pus la fiert carnea cu morcovii, o ceapa, telina si un praf de sare. In timp ce acestea erau pe foc, am tocat la robot doua cepe, castravetii, dovlecelul, ardeiul si foile de varza. Intr-o cratita am inabusit zarzavaturile tocate si rosiile taiate in 3 linguri de ulei, cu putina sare. Am adaugat carnea fiarta si mirodeniile si le-am clocotit 5 minute.
Iata ca a sosit si timpul pranzului. Intr-o cana am fiert 400 ml de apa cu un praf de sare pentru 400 g cus-cus-ul pe care l-am pus intr-o cratita. Intre timp am incins o lingura de unt intr-o tigaie. Apa clocotita am turnat-o peste cus-cus, lasandu-l sa se umfle. Apoi, cand cus-cus-ul a absorbit toata apa, l-am rasturnat in tigaie peste untul incins, amestecand sa nu se faca cocoloase.
Se serveste cu mancarea de pui si se asezoneaza eventual cu parmezan ras.
Din zeama in care a fiert carnea vom face o supa de pasare. Dar asta maine, ca ziua de azi s-a incheiat.

22 mai, 2010


salată de somon afumat cu bruschete
Am cam tras chiulul...si drept sa va spun am facut destule, dar fara poze, asa ca voi posta numai ce am pozat, iar restul...cand repet figura, promit sa fac poze si sa va destainui din experientele traite personal.

salata de somon afumat cu bruschete
150 g file de somon afumat,
3 oua fierte,
100 g masline kalamon cu samburi sau 50 g fara samburi,
5 felii de paine neagra,
2 linguri ulei amestecat cu rozmarin, piper negru, ghimbir pentru bruschete (cate un varf de cutit din fiecare condiment),
2 linguri de ulei de masline,
otet balsamic, sare dupa gust.
Am pus cele 3 oua intr-o ulcica si le-am dat in clocot 5 minute, pentru a fi tari. Feliile de paine le-am taiat cubulete, in timp ce intr-o tigaie teflonata am pus la incins uleiul cu condimentele. Cand uleiul s-a incins, am pus cubuletele de paine la perpelit. Cat timp acestea au stat pe foc, am taiat somonul file si l-am pus intr-un castron. Am luat bruschetele de pe foc si le-am lasat la racit. Am taiat ouale cubulete...bineinteles folosind aparatul de feliat oua, asta ca sa nu credeti ca sunt cine stie ce mestera maiastra.
Am dezosat maslinele si am adaugat peste fileul de somon totul: oua, masline, bruschete, sare si otet. Am amestecat cu o lingura usoara din plastic totul si am pus castronul la rece jumatate de ora.
Se serveste ca aperitiv, salata sau ca fel de mancare.

10 mai, 2010

Deosebit de gustos


Astazi, cu teama, am decis sa gatesc dupa o reteta pe care am primit-o de la niste prieteni proaspat reveniti dintr-o calatorie din Elvetia. Bineinteles ca prietenii au fost invitati sa guste din ceea ce am preparat si au fost foarte incantati de reutita mea. Deh! Asa se intampla cand iti mor laudatorii. Mie mi-au cam murit si trebuia sa iau masuri.
Dar, sa revenim la oile noastre! Aceasta reteta se prepara destul de rapid, cam 35 minute, si merita preparata pentru o masa festiva, sau cand timpul lucreaza impotriva noastra.

poisson au concombre et a l'aneth
Mai pe romaneste peste cu castraveti si marar.
Pentru 6 persoane sunt necesare urmatoarele ingrediente:
1 kg de file de pangasius,
6 castraveti potriviti ca marime,
3 linguri de ulei de masline,
200 ml vin alb,
200 g de file de peste (cod, macrou, hering...etc) afumat,
1 legatura de marar,
5 linguri de smantana,
sare si piper dupa gust

Intr-o tigaie potrivita pentru cantitatea de peste pe care o veti prepara (pestele nu trebuie sa stea ingramadit) se incinge uleiul, timp in care se taie fileul de pangasius in 2 pe lungime, apoi in bucatele de 4 cm. Se pune pestele in tigaie la foc mic, apoi se curata castravetii de coaja in fasii, se taie in doua pe lungime, apoi in bucatele de 2 cm si se adauga in tigaie. In timp ce pestele si castravetii se topesc in cratita, am taiat marunt pestele afumat si l-am pus intr-o craticioara impreuna cu vinul, apoi am taiat mararul. Dupa ce a clocotit 1 minut amestecul de peste cu vin, l-am adaugat impreuna cu cele 5 linguri de smantana si mararul maruntit in tigaie. Se drege cu sare si piper.
Se serveste cu paine prajita sau cu mamaliga.

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Romania
suntem datori să împărtăşim din experienţele noastre